Înfiinţarea şi evoluţia companiei
Compania STOMIX a fost fondată în anul 1993, în localitatea Zulova, din regiunea Jesenik, ca o companie privată pur cehă. Intenţia iniţială a companiei STOMIX, încă de la început, a fost aceea de a fabrica şi aplica materialele pentru termoizolarea clădirilor. În anul 1997, proprietarii companiei s-au hotărât să construiască o reţea de service comercială proprie. Datorită investiţiilor permanente în domeniul dezvoltării tehnologice şi de producţie, a activităţilor comerciale şi de marketing, azi, în Europa, funcţionează deja 21 de companii comerciale sub marca STOMIX, din acestea 11 în Republica Cehă şi 10 companii comerciale în străinătate (Slovacia, Polonia, Ucraina, Rusia şi de asemenea, Lituania). A douăzeci şi una companie STOMIX, din Ekaterinburg, este totodată şi prima reprezentanţă în Asia.
Alăturaţi-vă noua!De ce să lucraţi pentru compania STOMIX?Dintre valorile companiei Stomix fac parte respectul faţă de angajaţii săi şi grija faţă de evoluţia acestora. Ştim să răsplătim munca depusă calitativ şi în cadrul grijii faţă de angajaţi, oferim şi o serie de avantaje sociale. Poziţiile cele mai căutate actual:În prezent nu sunt solicitate niciun fel de poziţii |
Scrieţi-neAveţi întrebări, observaţii sau sugestii? Nu ezitaţi să ne contactaţi prin intermediul formularului anexat. Răspundem cu plăcere la întrebările Dvs. |
Referinţe selecţionate
- Izolarea termică a vilei din Olomo
stomixTHERM®beta - CASA DE LOCUIT DIN ZONA SUBCETATE
TENCUIALA DECORATIVA - Izolarea termică a vilei din Letkov
stomixTHERM®alfa
STOMIX România
Informaţiile de contact le afişaţi prin click pe regiunea respectivă de pe hartă sau prin selecţia din meniu:
Actual
Stomix a participat la organizarea primului Campionat Naţional de Sanie desfăşurat pe pistă naturală
15.3.2010Mai mult »
Stomix a ocupat în Rusia primul loc între liderii pieţei, în Moscova este primul
2.10.2009Producătorul indigen de sisteme termoizolante şi-a întârit poziţia sa înt-una dintre regiunile de desfacere cheie din străinătate. De aceea, după o scădere bruscă a exportului de pe piaţa de acolo, provocată de prăbuşirea economiei ruseşti, este vorba de un indiciu de menţinere a poziţiilor. Conform ultimei analize, Stomix-ul este în Rusia pe locul al patrulea între furnizorii de sisteme termoizolante.Mai mult »
Parteneri de realizare
Lista companiilor partenere
Acces pentru parteneri
Sunteţi interesat să fiţi partenerul nostru ?
ÎNREGISTRAŢI-VĂ »

